Sa tinem legatura  

3,5%inseamna mai multe activitati
inseamna mai multe evenimente
implica-te! sustine-ne! afla cum
 
 

Kilimanjaro 2011

 


Kilimanjaro 2011

Membrii echipei: Monica Antal (Alternative), Ciprian Onita (Prusik), Gabi Gheorghiu (Alternative)

Dupa luni de pregatiri si trei avioane schimbate, dimineata de 13 iulie ne prinde fericiti si entuziasti pe Aeroportul International Kilimanjaro, pregatiti pentru a urca cel mai inalt varf din Africa.

 
 

Bucuria nu avea sa tina prea mult, cel putin pentru Moni, cand am constatat ca bagajele ei lipseau (in ele erau absolut tot echipamentul de munte si banner-ul clubului, practic ea a ramas doar in sandale si hainele de pe ea).

Ingrijorati pentru Moni si soarta ascensiunii pe „Kili”, ne-am regrupat la hotelul la care ne-am facut rezervarea si am elaborat un plan de ”austeritate”: i-am inchiriat de la magazia hotelului cea mai mare parte a echipamentului, care era ca vai de el (haine largi si bocanci uzati, totul destul de jerpelit). I-am mai completat cu ceva haine de la mine si Cipi, care i se potriveau, am luat legatura cu ghidul nostru (Jastin), cu care impreuna am pus la cale detaliile turei ce urma sa porneasca in dimineata urmatoare. Seara echipa era din nou cu moralul ridicat probabil si de la berea locala Kilimanjaro, care era surprinzator de buna.

 

Noaptea am dormit destul de greu sub bazaiturile tantarilor purtatori de malarie.

14 iulie – Ziua 1 (Poarta Marangu 1980 m – Mandara Hut  2700 m) 5 ore

Pregatim echipamentul, este cantarit si repartizat porterilor care teoretic nu au voie sa care mai mult de 12 kg din echipamentul nostru.
Reglementarile Parcului National Kilimanjaro sunt foarte stricte si ne obilga sa avem minimum un ghid, un ajutor de ghid, un bucatar si doi porteri de persoana.

 
 

Dupa semnarea registrului pornim de pe poarta Marangu pazita de rangeri inarmati cu AKM si traversam o padure ecuatoriala care are poteca foarte  bine amenajata, intalnim maimute, furnici ucigase, plante si animalute ciudate.

 
 

Pe traseu observam grupuri de porteri cu bagaje uriase in spate si pe cap. Toti sunt slabi, prost imbracati si cu pantofi rupti si neadecvati. Au fete obosite, triste sau nepasatoare si sunt incovoiati sub povara lor. Aflam ca pentru a deveni ghid trebuie sa fi pentru inceput porter, apoi ajutor de ghid cel putin trei ani, sa poti vorbi engleza si sa ai ceva noroc.

 

Din poveste in poveste ajungem in cateva ore  la Mandara Hut – 2700 m unde suntem asteptati cu mancare si un porter ne aduce la fiecare lighianul cu apa calda pentru spalat. Dupa o zi de plimbare lejera dormim in niste cabanute cu iluminare electrica si panouri solare gen pensiune de o margareta.

 

15 iulie – Ziua 2 (Mandara Hut 2700 m – Horombo hut 3720 m) 6 ore

Dupa micul dejun lasam in urma tabara si inaintam pe o poteca lejera prin ceata intr-o zona de tranzitie din padure ecuatoriala in asa numitul moorland. Incepe sa apara lobelia  gigantica de 3 m si spectaculoasa Senecia Kilimanjari de 5 m inaltime pe langa care parem niste pitici (peisaj destul de extraterestru pentru noi).

 

Echipa este vesela, ghidul glumet si vorbaret, iar cele sase ore trec repede si ne trezim deasupra norilor la intrare in Horombo hut, care pare un satuc in care forfotesc grupuri de turisti si porteri. Si aici totul pare destul de amenajat: cabanute cu panouri solare, sala de mese, toalete la care se poate trage apa, punct salvamont unde ne inregistram.

 

Pana la masa de seara facem o ascensiune de aclimatizare de 300 m  la Zebra Rocks iar pe drum ne delectam cu panorama ghetarului ce imprejmuieste Vulcanul Kibo si cu imaginea stancoasa a Muntelui Mawenzi.

Seara vine cu traditionalul lighian cu apa calda, cina si discutii amicale cu cele doua irlandeze vesele cu care echipa noastra a impartit cabana. Ne masuram saturatia periferica de oxigen: 77%

 

16 iulie – ziua 3 (Horombo hut 3720 m – Kibo hut 4700 m) 6 ore

Parasim Horombo cel de peste nori si pe poteca serpuita printre Seneci gigante ne indreptam spre Vulcanul Kibo. Drumul este lejer cu panta aproape imperceptibila. Exista o ruta superioara ceva mai grea si una joasa mai lejera si mai scurta cu o ora, cea pe care am fost indrumati de catre ghidul nostru.

 

Treptat intram intr-o zona arida de desert alpin, soarele arde dar temperatura scade simtitor.

 
 


Kibo hut (4700 m). Se observa muntele Mawenzi in fundal.

In apropiere de Kibo hut ajutorul de ghid face tot mai multe opriri. Se pare ca sufera de rau de altitudine. Ma ofer sa-i duc bagajul, dar refuza cu stropul de demninate ce i-a mai ramas. Superiorul lui se amuza copios.

Ajungem la Kibo unde ne inregistram, primim cate un pat fiecare, portii sanatoase de spaghete. Moni nu prea are apetit, dar o hranim cu forta. Cipi si cu mine facem o ascensiune de 300m pentru aclimatizare dupa care revenim la somn. Mai avem 3 ore pana la ascensiunes finala. Moni si Cipi dorm tun iar eu incerc sa dorm dar nu reusesc din cauza migrenelor. Un pliculet de antiinflamator are efect spectaculos si in 30 minute ma simt excelent. La 23.30 facem ultimele pregatiri, ne luam ceaiul si biscuitii. La 12 noaptea pe minus 10 grade dam startul. Saturatia de oxigen periferic 67%.

17 iulie – Sumit Attempt (Kibo hut 4700m – Uhuru Peak 5895m – Horombo hut 3720m)
Durata ascensiunii pana pe Uhuru: 7 ore

Pornim la ora oo.oo la lumina lunii care este in descrestere. Abia din acest punct se poate spune ca incepe un urcus adevarat de munte. Urcarea este sustinuta si in zig-zag. Porterii raman la tabara si urcam doar cu ghidul si ajutorul lui. In fata si in spatele nostru se vad grupe de luminite a celorlalte echipe in diferite stadii de ascensiune. La primul popas de odihna si hidratare constat ca ghidul nostru este incaltat in ghete mai groase de oras, peste blugi avea tras un pantalon subtire de fas si nici unul din ghizi nu aveau frontale. Nu aveau rucsacel ci doar o sticla de plastic cu apa intr-unul din buzunarele de la jacheta. Echipamentul lor era destul de improvizat cea ce reflecta starea de saracie si riscul la care se expun porterii de pe Kilimanjaro. Ulterior am aflat ca cea mai mare rata de decese pe munte este in randul porterilor datorita echipamentului precar.

 

Trecem de 5000 de metri si Moni incepe sa se resimta. Mainile si picioarele ii sunt inghetate. La Hans Meyer Cave 5150 m reusesc sa-i strecor cate doua pastile termice in fiecare bocanc, dar aparent par sa nu-si faca efectul. In schimb supramanusile de puf de la Nahanny si-au meritat banii.

 


Hans Meyer Cave

Urcam destul de anevoios cu mai multe opriri pana la Gilman’s Point 5681m. Moni se simte destul de rau, iar eu cu o stare relativ buna sunt suportiv pentru echipa. Cipi scimba ritmul de urcare si ramane in urma impreuna  cu ajutorul de ghid.

Odata ce am trecut de Gilman’s si am ajuns pe buza craterului am avut o senzatie de parca as fi baut cateva pahare de alcool tare. Mersul imi era leganat, coordonarea un pic intarziata, ca intr-o stare de betie. Astea erau probabil primele semne de debut de edem cerebral sau efectele medicatiei antimalarice care sunt cunoscute ca accentueaza raul de inaltime si dau ameteala. Ne deplasam cu greu gafaind pe marginea craterului vulcanic pana la punctul Stela, locul de jonctiune cu ruta Machame. Soarele incepe sa rasara, cerul, norii de sub noi si ghetarul din fata noastra se coloreaza in nuante rosietice. Ne este greu, ne miscam in reluare.

 

Ultimul hop de 100 m. Pe masura ce ne apropiem de varf ma coplesesc emotiile. Nu-mi vine sa cred. Am reusit!

Moni in ciuda raului de altitudine si a echipamentului precar, de imprumut, sta victorioasa pe varf cu un zambet de satisfactie. Mi-a castigat respectul si admiratia.

Pe varf aglomeratie mare. Aproape o suta de oameni hipoxici, in reluare stau la rand sa-si faca poza de varf.

 


Aglomeratie pe varf

Ajunge si Cipi si se alatura entuziast grupului. Ne pozam si noi impreuna cu ghizii nostri, scoatem micul banner al clubului pe care l-am incropit cum am putut in seara de pregatiri de la Kibo hut (banner-ul original a ramas in bagajele pierdute a lui Moni).

 
 
 

Mai admiram imprejurimile 10 minute si plecam grabiti spre zonele mai joase. Coborarea pana la Kibo a durat mai putin de 3 ore, iar de la Kibo la Horombo alte 5 ore. Ne-am facut cadou cate o bere la doza, am mancat si am dormit mult.

18 iulie - ziua 5 (Horombo hut 3720 m – Marangu Gate 1980 m)

Coborarea a decurs destul de repede si ne uitam cu ingaduinta urandu-le succes grupurilor care urcau. Ajunsi la Poarta Marangu ne-am luat diplomele de premianti si gandul nostru era deja spre plajele paradisiace din Zanzibar si la inotul cu delfinii in Oceanul Indian.


Intoarcerea spre Horombo prin desert alpin

 


Singurul mijloc de salvare cu care poti fi carat de catre porteri in caz de accident

 

Peste nori la intoarcere in Mandara hut
 


Activitatile noastre{[]}Our activitiesClimbingTopo.ro
 

PARTENERII NOSTRI

Artmatch
Artmatch
Sponser
Sponser
Marmot
Marmot