Pe schiuri de tura in Retezat

De o vreme incoace imi propun sa merg la ski de tura in Retezat si iata ca s-a ivit si ocazia. Nu pot sa zic ca momentul era cel mai potrivit avand in vedere ca aveam o entorsa la glezna, dar propunerea lui Alin a fost prea tentanta asa ca am hotarat cu Nae si Luci sa facem echipa si sa ne alaturam trupei. Am format astfel EVA + Alternative :) .

Am plecat sambata dimineata, 14 martie 2009, din Timisoara pe la ora 6 jumate, l-am luat pe Luci, am mai dat o tura pe la sediu sa luam si lopata uitata …la drum . Vorbim si cu Gianina si ne da intalnire la iesirea de pe DN. Echipa din cealalta masina: Gianina, Alin, Ioana, Mihnea. Aflam pe parcurs ca ni se mai alatura si Elena cu Suca.

Lasam masinile la intrarea in parc, dupa barajul de la Gura Apelor, iar la 11 fara 15 suntem gata de plecare cu schiurile in picioare. Era ceva zapada,minim 20 cm calitate buna .

Destinatia noastra in aceasta prima zi: lacul si refugiul  Zanoaga, pe traseul marcat cu cruce albastra, aproximativ 4 ore ( vara).

Avem noroc ca e zapada pana jos si putem urca pe schiuri. Dupa aproximativ 15 minute lasam drumul forestier si incepem urcarea prin padure care e destul de abrupta. Urcam in sir indian, unii mai repede, altii mai incet. Pentru moment glezna e ok, sunt in forma si am energie asa ca urc cu voie buna. Ne mai oprim pentru a admira frumusetile naturii si pentru a respira aerul curat (dupa cum ne indica lichenii).

Din cand in cand se mai cere cate o pauza pentru energizare. Ne astamparam setea cu ceai si foamea cu stafide, caise uscate, migdale, portocale, banane si ciocolata.

Pe masura ce ne energizam cu bunatatile de acasa sau Billa/Real ce o fi, ne mai imbatam privirile si cu frumusetile din jur, povestim, radem, glumim si mai facem si cate o poza ca sa avem la ce sa ne uitam cand ne apuca doru…

Am plecat de la o altitudine de apoximativ 1000 de metri, am urcat sustinut prin padure aproximativ 700 de metri dupa care am iesit in sfarsit in golul alpin. Imi aduc aminte ca in timpul urcarii Mihnea tot zicea:”Mai avem doar und deal si iesim !” si tot asa pana am ajuns in gol :)) ( vorba ceea : ” Mai 5 minute si ajungem / E acolo dupa colt “

Uite ca am iesit din padurea deasa si am iesit intr-un peisaj de basm. Zapada peste tot, braduti imbracati ca niste statui si incepem sa aberam: ala seamana cu un cap de leu, grupul de acolo e “Babe la taifas”, dincolo ” Indragostiti dansand”, celalalt “Scolar ” , etc. Era haios sa descoperi asemanari ale mogaldetelor cu elemete din viata de zi cu zi.

Incep sa obosesc, merg tot mai incet din cauza piciorului . Incep prin a ramane in urma. E o vreme superba si asta ma ajuta sa nu ma plang prea tare.

Dupa un timp Nae imi ia rucsacul ca sa pot tine pasul cu ceilalti . Noroc ca il facusem foarte usor stiind ca voi avea de tras. In cele din urma se mai fac niste schimburi si ajunge la Ioana rucsacul meu si al ei la Nae. Imi ramane mie aparatul si mai fac cateva poze pe traseu.

Intr-un final cand credeam ca nu se mai termina platoul pe care intrasem ajungem in saua din care urma sa coboram la refugiul Zanoaga.

Ma pun pe rucsac, ma uit cum altii care sunt gata si incep coborarea (Alin primul ).Trag pieile de pe schiuri. Deodata aud : ” Avalansa ! ” si un tipat ingrozitor . Imi ridic privirea si ma uit: vad de unde a plecat zapada( nu mai imi aduc aminte daca am vazut-o si in miscare sau doar cand s-a oprit; era la aproximativ 30 m de mine), o vad si o aud pe Gianina care tipa (era cam la 5 metri de marginea avalansei) . Imi dau seama ca era ceva cu Alin ca altfel poate nu ar fi tipat asa. Nevazand in caldare intreb :”Alin e ok “. Rasuflu usurata cand aud ca toti sunt in regula.

Imi pun schiurile cat de repede pot ca sa incep coborarea. Am ramas ultima, cu frica in suflet incep sa cobor pe urmele celorlalti (de data aceasta alese cu grija ).

Ajungem destul de rapid la refugiu unde incepem sa sapam pentru a avea acces la intrare (noroc cu lopata care era sa o lasam acasa ) Aici aflu ca, Alin a coborat cu avalansa. Mare noroc am avut . Sper ca din asta am invatat cu totii cate ceva :

- atentie pe unde coborati, de regula pe valcele sau firul vailor e mai multa zapada iar sansele de avalansa cresc

- nu va grabiti, coborati unul cate unu si  urmariti-va prietenii cu privirea

Cum am intrat in refugiu am aranjat saltelele de la mansarda (trebuie sa specific ca refugiul este intr-o stare excelenta, baietii care il ingrijesc au facut treaba buna acolo ; noroc ca nu trece foarte multa lume prin zona).

Mi-am desfacut fasa sa vad cum arata piciorul si era mai vanat decat fusese in toata perioada de dupa accidentare. “Nasol !” mi-am zis. Am dat cu crema am luat antiinflamatoare si m-am culcat ca sa-l odihnesc .

Ceilalti au facut ceaiuri, supe, mancaruri alese, topind zapada si invartind la cratita. A fost o noapte senina cu o puzderie de stele dar si viscol. Demult n-am mai vazut o noapte asa de frumoasa. (Pacat ca nu am facut poze :(  )

Eu cu Nae si Luci am decis sa alegem pentru a doua zi o variante de traseu cu coborare in valea Judelui, urcare la crucea trasnitului si apoi coborare in drumul forestier si de acolo la baraj unde aveam masina. Am ales aceasta varianta din cauza ca traseul ales de ceilalti pe creasta era destul de lung si eu nu credeam ca am sa-l pot face in situatia in care eram. ( Var.2 Saua Judeui, Slaveiu, Crucea Trasnitului, coborare, drum forestier )

Dimineata la ora 7 a plecat prima echipa, iar la 8 am plecat si noi.

Ne alegem cu grija traseul de coborare avand in minte experienta zilei de sambata. Zapada e superba, vremea e superba iar marcajele nu sunt. Am vazut doar primele 2 marcaje insa restul cred ca sunt pe sub zapezi. Stabilim o directie , stim in ce sa trebuie sa ajungem asa ca o dam la vale spre Valea Judelui si apoi om vedea cum gasim traseul.

Ajungem la liziera padurii de brad, suntem pe firul unui afluent al Judelui. Crevase de 2-3 m apar in calea noastra. Le ocolim cu grija , cad stanga cand dreapta si dam de valea principala. Ne hotaram sa punem pieile la loc pentru ca din ceea ce vedem urma sa inceapa adevarata aventura.

Pe vale zapada avea cel putin 3 metri, cum am zis si mai devreme crevase la tot pasul si cel mai interesant poduri de zapada ( busteni cu zapada) care ne ajuta sa trecem cand pe un mal cand pe celalalt. Valea Judelui e salbatica, cu multi copaci cazuti, cateva saritori si portiuni cu pereti apropiati si cascade.

Ajungem la o astfel de saritoare, ocolim cu greu urcand pe versanti . Dupa acest punct si dupa ce mai coboram putin ii astept pe baieti sa ia apa si ma mai uit pe harta. Studiez mai atent si imi dau seama ca am coborat prea mult. Traseul de urcare era undeva la altitudinea de 1700m iar noi eram deja la 1600 m. Era nasol ca nu aveai cum sa vezi marcajele de pe copaci din cauza ca zapada era prea mare, reperul care il luasem initial si anume un afluent al Judelui a fost o eroare deoarece nu am reusit sa-l reperam. Singurul element ajutator era altitudinea dar cum am zis coboraseram putin cam mult si trebuia sa urcam din nou.

Nu ne-am facut prea mari probleme si am hotarat sa coboram pe vale desi stiam ca va fi dificil.

Asa ca din punte in punte, din bolovan in bolovan, mai un urcus pe versanti, mai un pranz intr-un luminis la soare si ne apropiam de iesirea de pe vale.

La un moment dat dam de confluenta cu  valea Zanoguta si urcam pe versantul stang, deoarece urma o succesiune de cascade. Luci gaseste un loc de traversare mai jos, iar eu cu Nae mai in amonte. Dupa traversare eu si Nae ne continuam drumul pe curba de nivel la aproximativ 80 m de vale , iar Luci chiar pe firul vaii. Merge destul de bine pe aici pe curba. Dupa ceva timp stratul de zapada este mai mic. Zapada devine lipicioasa.

Ajungem intr-un punct de exploatare si Nae zice :” Ar trebui sa fie si un drum pe aici !” Intr-adevar dupa nici 5 minute am gasit un drum forestier, destul de inchis de vegetatie, dar pentru noi era perfect si usor accesibil. Dupa nici 10 minute de coborat pe drum (fara foci ) ajungem la drumul principal, mai mergem dam de Valea Judelui si facem o scurta pauza pentru al astepta pe Luci care apare si el in scurt timp.

Inca 7 km pe drumul forestier si gasim masinile. Zapada mai era dar putina. Pe traseul pe care urcasem aproape ca nu mai era deloc. E si o portiune de drum impracticabila cu masina si cu schiurile din cauza alunecarii de teren si caderii de bolovani. Sper sa deschida cat mai repede drumul ca se apropie vara .

Concluzii : O tura frumoasa, interesanta, chiar extrema pe alocuri, vreme buna, zapada, puzderie de stele, prieteni, miscare, aer curat, exeperiente noi. Ce ai putea sa-ti doresti mai mult ? … Sa-si revina piciorul pe care l-am fortat putin desi nu trebuia. (stiu asta )

Oana

Ziua de duminica varianta de creasta:

Oana, Nae si cu Luci decid ca a doua zi vor cobora pe vale, drumul pe creasta fiind prea lung si obositor pentru glezna Oanei luxata de la panou.
Noi restul ne pornim la drum de dimineatza devreme, dar nu ne mai vine sa incercam alte variante de iesire din caldare, nu mai vrem sa ne jucam cu vreo avalansa, asa ca preferam sa urcam pe piciorul pe care am coborat, varianta fiind mai lunga (cu ocolire peste varfurile Sesele Mici si Mari), dar testata.
Este destul de frig si bate vantul, nu tare, dar destul cat sa ne tina gandul departe de "cheia marilor succese". La un momentdat Ioana are probleme cu o foca si face o pauza ca sa isi dezmortzeasca foca. Intre timp vantul se mai domoleste pe anumite portiuni, asa ca mergem si noi mai incet, iar in saua de sub Judele ne regrupam. Elena si cu Suca o iau in sus spre vf. Slaveiu, iar Ioana, Mihnea, Alin si cu mine lasam bagajele si schiurile in sa si dam o fuga pana pe Judele.
Suntem noi 4 pe Judele, iar Elena si Suca pe Slaveiu.
Pentru ca vine ora pranzului si soarele este sus pe cer, iar temperatura in urcare... Suca si Elena ne asteapta la soare pe Slaveiu. Regrupatzi din nou pornim in sir indian pe culmea Slaveiului, dar vremea din ce in ce mai calduroasa si vantul care si-a oprit suflarea ne imbie la un pranz copios. Scoate fiecare ce mai are de mancare si in bataia soarelui facem o pauza de pranz.
De aici totul este ca in reluare... cum am putea sa ne grabim pe asa vreme si cu asa peisaje in jur? Mergem incet si urmam zicala: "Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!".
Dam jos focile si o luam la vale, insa din cauza vantului ce a batut, zapada de pe creasta are o crusta inghetzata, asa ca schiatul pe aici nu este o mare placere si trepidatiile violente ale schiurilor fac muschii sa se incoarde la maxim si imi dau o senzatie de foc, simt cum imi ard muschii.
Ajunsi la locul numit Crucea Traznitului, incep sa apara in peisaj si brazii, iar zapada nu mai are crusta de gheatza de la vant, dar este foarte grea. Suntem fara foci si mergem un pic greoi pe curba de nivel in usoara coborare, pana dam de o poiana bestiala unde ne bucuram un pic de schi prin pulver, zic putin pentru ca a fost cam asa cum i-ai da la un copil o patratzica de ciocolata... e super buna, dar ar vrea toata tabla.
Prin padure este greu de urmat traseul dat fiind ca zapada este atat de mare incat astupa marcajul de pe copaci. O luam la vale pe unde ni se deschide calea printre copaci, ca doar jos in vale trebuie sa ajungem.
La un momentdat Suca ne pierde, o ia prin alta parte si ramanem doar 5, dar mai apoi dam de urmele sale pe care le tinem pana iesim in drumul forestier din valea Lapusnicului Mare.
Mersul pe schiuri pe drum nu este cea mai faina parte a turei, dar este strict necesar pentru a ajunge la clatite la Clopotiva si mai apoi acasa la dushul fierbinte.
Caldura din ultimele ore a topit zapada simtzitor, iar jos, la intrarea in padure pe unde ieri urcam pe schiuri acuma se mai vad doar petice de zapada. Am plecat pe schiuri de la masina, la intoarcere situatia se inverseaza... schiurile sus pe noi :D Am lasat iarna jos la plecare si-acum am dat de primavara.
La Clopovita ne intalnim cu Oana, Nae si cu Luci.

Gianina