Ger in Retezat

Nu stiu cum se face, dar in ultima vreme ne-am strans tot trupe mari in ture. Si acum se anunta pentru Retezat foarte multa lume de la club si nu numai de la club. Eu ma ocup sa fac rezervari la Gentiana. Pana la un punct am tinut evidenta la vreo 20 de oameni, dar apoi le-am pierdut sirul cand cifra a luat-o razna si s-au mai tot lipit oameni la trupa.

Si culmea ca cineva ne "reprosa" intr-un comment pe blog ca nu mergem si cu alti oameni pe munte, ca nu chemam oameni pe munte. Totusi lucrurile nu stau chiar asa. De fapt depinde de profilul turei. In unele ture ne strangem foarte multi, in altele in care avem un scop clar mergem in grup restrans.

We-ul trecut l-am convins pe Horia sa amane filmarile din Retezat pentru actiunea de cautare din Tarcu. Asa ca we-ul acesta ne tinem promisiunea si mergem sa-l ajutam si noi la carat echipament spre Gentiana.
Ca de obicei la Gentiana ajungem vineri pe la miezul noptii din dorinta ca sambata dimineata sa ne aflam deja in mijlocul muntelui.

Cum suntem oameni multi, sunt si planuri multe. Cei mai matinali sunt cei care aleg sa mearga la catarat in peretele Bucurei. Pe moment suntem 3 echipe care mergem la catarat.
Trupa cu filmarile adica Horia, Mardale, Doru si cameramanul Rafa, sunt mai lenesi cu trezitul matinal, dar nici n-au motive sa se grabeasca. Iar dl cabanier Loli bacsi care-i mereu pe faza si cu glume in program remarca hatru ca sunt tot felul de alpinisti, sunt si unii care se trezesc mai tarziu. Loli bacsi oricum e mereu pus pe glume. Cand l-am sunat sa fac rezervarile am intrebat "cum e zapada la Gentiana?". Si mi-a raspuns: "apoi domnul meu, aici zapada este alba!".
Gianina e ca de obicei... daca n-o trezesc eu c-avem plan de umblat, prefera sa doarma cat mai mult. Ea se insoteste la plimbare cu Muri, Xena si Eugen.

Ajunsi in caldarea Pietrele avem sa constatam conditiile cam aspre din perete. Totul este tencuit cu zapada la greu, vantul sufla binisor, iar gerul musca din obraji.
Planul facut de acasa impreuna cu Radu, Margica si Dubina este ca dupa catarat sa facem un bivuac in zapada si sa nu mai coboram la Gentiana, in ideea ca duminica dimineata sa fim cat mai aproape de peretele Bucurei. Asa ca ochim un bolovan mare cu multa zapada viscolita in jur si lasam acolo echipamentul de bivuac: sacul de dormit, izolirul, sacul de bivuac, lopata, primusul, oala de gatit, mancarea. Pana baietii termina cu echipatul pentru catarat eu ma apuc si incep sapatul unei grote.

In traseul "25 Octombrie" intram 2 echipe: Coco Galescu cu Iulius si Florin Stana, apoi ii urmam eu cu Dubina, iar in Hornul Negru intra Radu cu Margica si Zsolt.
N-am mai fost tare demult la catarat, asa ca il invit pe Dubina sa mearga cap. El si cunoaste traseul, l-a mai facut si iarna.
La cata zapada imi cade in cap trag concluzia ca Dubina s-a pus vartos la dezgropat prize. Si are de munca nu gluma. Eu stau, astept si inghet in regrupari. Ma bucur de numa cand imi vine si mie randul sa plec, numai bine ma mai decongelez.

Intre timp vad o trupa mare ce urca spre perete. Este Horia cu filmarile. Apoi o recunosc pe Gianina cu echipa de trekkeri ce coboara spre bolovanul nostru de bivuac. Si vad cum misuna pe acolo si se pun pe treaba. Draga de ea, banuiam eu ca daca va gasi bolovanul si va zari groapa inceputa de mine, imi va face o surpriza placuta. Presimt ca-mi sapa groapa. Asta suna nostim, nu? Deci sa ma bucur sau sa ma ingrijorez? O sa vad eu deseara...

Intr-un tarziu se intampla si de ce-mi era groaza. Sa-mi vina niste necesitati fiziologice in traseu. Totusi din acelea lichide din fericire. Dar nu pot sa-mi slabesc hamul caci Dubina nu-i ajuns in regrupare. Incep sa joc disperat din picioare.

Intre timp apare si Adi Valean in traseu avandu-l pe Calin ca si secund. Ma depaseste si regrupeaza ceva mai sus ca sa nu ne inghesuim. Deja suntem 3 echipe in traseu.

Pana la urma aud piuiturile de regrupare ale lui Duba si scap de emotii. Imi vine randul sa plec si ajung la un horn unde vad cum corzile dispar intr-o hruba intunecoasa. Nu prea-mi vine sa cred, dar se pare ca pe aici e traseul. Trebuie sa intru taras pe burta prin grota. Eu credeam ca-s destul de subtire, dar se pare ca nu pot trece usor prin vagauna asta. Ma caznesc zadarnic, asa ca ma vad obligat sa-mi lepad rucsacul gol din spate, ba chiar si anourile cu echipamentul recuperat din asigurarile intermediare. Le imping in fata pe masura ce inaintez. Stau pe burta intr-un loc de unde nici sa vreau n-as putea sa cad, caci abia reusesc sa ies de acolo. Si pe deasupra ma mai chinuie iar necesitatile fiziologice. E clar de la asteptatul in regrupari. Asta deja nu mai imi seamana a alpinism, mai degraba a taras prin vagauni. Oricum acum aflu de ce nu m-a atras deloc pana acum speologia. Cand ies din grota ma simt si am miscarile unui nou-nascut care vede pentru prima data lumina.

Cand ajung in a 2-a regrupare se produce aglomeratie. Prima echipa formata din Coco, Iulius si Florin ia decizia sa se retraga. N-au reusit sa treaca de a 4-a lungime unde peretele e prea incarcat cu zapada. Si deja e ora inaintata. Asa ca rand pe rand se opresc toti prin regrupare. Apoi regrupeaza si Valean aflat in urcare. Ne aflam intr-un amalgam de corzi si oameni toti legati in 3 pitoane. Treci pe dedesubt! Stai sa ridic eu coarda!

Ii povestesc lui Iulius trairile mele din grota si el imi impartaseste impresiile. El are un motto preluat dintr-un film cu niste cataratori italo-spanioli prin Patagonia: "la vida en pared es muy dura!". Dupa frigul indurat pana acum pare sa fie adevarat.
Eu cu Dubina mai facem o lungime unde ajunsese si Coco cu echipa lui. Cum deja e trecut de ora 3, luam si noi decizia de retragere. Cu un rapel la 2 semicorzi ajungem pana in valcelul din stanga traseului. Acelasi lucru il fac si Valean cu Calin.

Ajunsi jos la bolovanul nostru de bivuac, ne asteapta echipa din Hornul Negru: Radu, Margica si Zsolt. Baietii s-au miscat mai repede decat noi si au terminat traseul. Si ne asteapta si surpriza pe care o banuiam: 2 grote sapate de Gianina, Xena si Muri. Impreuna cu dedicatiile de rigoare de somn usor la noapte inscrise deasupra camerelor de zapada! Dragute fetele astea ca s-au gandit la soarta alpinistilor infrigurati si le-au usurat munca de amenajare a bivuacului.

Baietii ne intreaba ce avem de gand? Daca vrem sa dormim la bolovan sau la Gentiana? Imi vine sa rad... Imi dau seama de aluzia lor si sunt de acord cu ei ca pe frigul asta nu are rost sa ne chinuim sa ne sapam groapa si sa dormim in frig cand Gentiana este la nici o 1h de coborare. Si oricum ar fi pacat sa ratam o seara placuta in compania prietenilor aflati jos in cabana. Lasam bivuacul pe alte dati cand chiar nu vom avea alta varianta de dormit. Oricum lasam echipamentul de catarat in grote, urmand sa-l recuperam maine.
La cabana Coco avea sa-mi spuna o vorba adevarata: "un alpinist cu experienta ajunge la concluzia ca trebuie sa se menajeze atunci cand e posibil".
Seara o petrecem cu povesti si glume in sala de mese. In mare pare sunt aceiasi oameni care au fost si la actiunea de cautare din Tarcu. Oameni de munte, oameni de calitate. Iar cei ce-au intregit trupa au facut sa se intruneasca practic aproape toata crema alpinistilor din Banat.
Si cum s-au intalnit si cei 3 crai de Himalaya, adica Horia, Coco si Zsolt, avem ocazia sa ascultam o gramada de intamplari din muntii inalti. Chiar ma amuza cum povesteau ei: stii saua aia dintre Nuptse si Everest? stii varful ala de 7000m neurcat? Cam asa povestim si noi, numai ca despre varfuri si sei din Tarcu, Godeanu, Retezat.

Duminica dimineata vajgaul sufla tare pe creste. Mult mai tare decat sambata. Conchid cu Duba ca nu are sens sa ne mai chinuim prin perete. Dupa frigul indurat ieri, azi pe vajgaul asta ar fi cumplit. Vorba lui Iulius: "la vida en pared es muy dura!".
Asa ca optam pentru trekking, daca mergem macar ne incalzim. Azi ne mai insotesc si 3 prieteni de-ai lui Duba. Ne propunem turul caldarii Pietrele, adica urcam prin saua Stanisoarei, tinem spre sud muchia Stanisoarei pana pe vf Bucura II, parcurgem creasta principala prin Curmatura Bucurei pana pe vf Peleaga, de unde coboram prin saua Pietricele inapoi in caldarea Pietrele.

Pe culmea Stanisoarei urcam printr-un pui de viscol. Suntem inca in norul ce acopera crestele, se pare ca doar varfurile inalte ies din patura de nori, dar noi suntem inca prea jos si nu vedem mai nimic. Peste vale se zareste din cand in cand vf Retezat in soare.
Muchia Stanisoarei se termina cu o panta abrupta si solicitanta ce ne scoate pe vf Bucura II. E destul de incarcata cu zapada, asa ca muncesc ceva la spart urme. Urmaresc siragurile de bolovani ca sa fim cat de cat la adapost. Dar zapada e stabila. Urcusul acesta imi pare unul din cele mai frumoase din Retezat.
Sub vf Custura Bucurei iesim din plapuma de nori si in sfarsit vedem si noi ceva. Si avem ce vedea...

O mare de nori se revarsa dinspre sud spre nord si trece peste creste. Doar varfurile de peste 2400m se itesc de sub nori.

Imi pare rau ca n-am carat DSLR-ul cu mine care a ramas Gianinei. Era mai rezistent la frig. Am luat doar sapuniera. Oricum e greu sa fac poze pe frigul asta crancen. Daca nu tin acumulatorii in buzunar la cald n-as putea face nici o poza. Asa ca orice poza presupune un sacrificiu mare pentru degetele mele. Scoate supra-manusile, pune-le in buzunarul gecii sa nu le ia vantul, scoate bateriile, scoate aparatul, introdu bateriile in aparat, fa poza si reia invers tot procesul.

Dar de fiecare data imi place sa indur "sacrificiul" asta pentru o poza.

Iesiri din astea ca la Gentiana cu atat popor, lume buna si buna dispozitie mi-ar place sa se nimereasca cat mai des.

 

Alin.