Bajbaind prin viscol

We-ul asta se prevede vreme urata. Desi fetele ne propun program mai sportiv pe langa oras, eu cu Suca n-avem stare. E dracusorul ala mic care te imboldeste si nu te lasa in pace. Noi vrem sa verificam prognoza pe munte.

Nici pe Dubina nu-l opreste vremea rea acasa, Elena se conformeaza planului, doar Gianina nu ni se alatura, ea prefera sa nu-si scoata inca degetele afectate pe munte.
Si ne propunem o tura mareata data fiind prognoza: tura mare a Retezatului, cum ii spun eu. Adica Carnic - Pietrele - culmea Lolaia - vf Retezat - vf Bucura - refugiul Bucura - vf Peleaga - vf Papusa - Portile Inchise - vf Mare - valea Galesu - Carnic cu innoptat la refugiul Bucura.
Eu mai incercasem de 2 ori tura aceasta pe timp de iarna, insa de fiecare data ceva ne-a oprit din drum la refugiul Bucura dupa prima zi. Acum ar fi a 3-a tentativa.
De fapt suntem destul de convinsi ca nu vom avea parte de vreme buna, ma si impac deja cu ideea ca vom avea parte de ninsori, insa sper sa fie fara vant. Deja ma si vad prin Portile Inchise filandu-l pe Dubina, iar in jur e liniste si ninge asezat ca in povestile fratiilor Grimm. Hmm, cred ca ma amagesc singur, nu prea am vazut sa ninga pe munte cuminte si asezat fara vant.
Intr-adevar cand ajungem la Carnic vuietul vantului de sus de pe creste nu suna prea imbietor. La Pietrele, Mec ne intampina zambind la auzul planurilor noastre indraznete pentru vremea de afara. Ne prezice ca vantul ne va lua pe sus ca pe aeroplane imediat ce vom iesi din padure.
E o vreme de vis, vremea pe care si-o doreste orice montaniard: ceata, ninsoare, vant cu transport de zapada, adica un viscol in toata regula.
Dar nu putem renunta asa usor, dupa ce ca ne-am trezit cu noaptea-n cap ca sa plecam din Timisoara. Asa ca ne continuam drumul in sus pe valea Stanisoarei. La bifurcatia spre saua Ciurila, unde ar trebui sa urcam in culmea Lolaia facem primul lucru intelept pe ziua de azi.
Ne evaluam sansele de-a ajunge la refugiul Bucura pe vremea asta. Evident avem mici sanse daca vom infrunta viscolul sus pe culmea Lolaia. Oricum nu vrem sa se implineasca vorba lui Mec sa zburam ca aeroplanele din creasta. La cum vuieste vantul avem toate sansele.
Asa ca luam decizia sa urcam pe valea Stanisoarei, iar de acolo sa suim in creasta prin saua de iarna a Retezatului. Ne scurtam portiunea de creasta cat vom fi expusi la viscol. Oricum jos in vale vantul e suportabil.
Ne blindam fetele cu gluga si ochelarii de ski si o luam pe vale in sus. Azi se pare ca nu doar stihiile naturii ni se impotrivesc, ci si zapada si jnepenii. Ne afundam la fiecare pas in zapada moale, iar pungile de aer dintre jnepeni ne intind adevarate capcane submerse. Uneori ne scufundam pana la brau si inaintam cu eforturi sisifice. Iar cea mai buna solutie sa trecem de zonele cu capcane este mersul de-a busilea. Suca adopta primul stratagema asta, iar noi restul dupa el. Cred ca ar fi fost tare haios sa vada cineva 4 oameni mergand de-a busilea prin zapada...
Dubina sondeaza adancimea zapezii fara sa vrea si masoara si nivelul apei din paraul Stanisoarei, ocazie cu care ia o portie consistenta de apa la galosi. Pe vremea asta caineasca sa fii si ud la picioare e tot ce poate fi mai minunat.
Dupa eforturi care deja seamana cu lupta morile de vant socotesc ca avem viteza miraculoasa de 600m in 30min. Suntem de-abia in drept cu saua Lolaia, adica nici la jumatatea portiunii de gol alpin din valea Stanisoarei. In ritmul asta cu siguranta noaptea ne va prinde bajbaind undeva pe vf Bucura. Si cand ne mai gandim la vantul ce-l vom incasa in creasta, incepem sa realizam inutilitatea luptei noastre.
Luam a doua decizie inteleapta pe ziua de azi: facem cale intoarsa spre Pietrele.
La Pietrele ne amuzam de un lucru: 2 panorame mari si late cu masivul Retezat, frumoase de altfel, una facuta din sud din saua Plaiului Mic, alta luata din nord, ambele surprind vaile, crestele, varfurile din masiv. Si poarta denumirea cam improprie de fatza sudica si fatza nordica a Retezatului de parca ar fi pereti. Ne amuzam de titlurile neinspirat alese. Inseamna ca noi am facut in alte dati fatza sudica si fatza nordica a Retezatului fara sa realizam. Iar acum am incercat un nou traseu in fatza nordica - fisura Stanisoarei, dar nu prea ne-a iesit si-a trebuit sa rapelam si sa ne retragem.

De mult n-am mai avut o tura esuata, dar ma consolez cu gandul c-am iesit la aer curat. Impreuna cu Suca fac haz de necaz si ne gandim ca revenim in oras la alergatul nostru pe banda cel de toate zilele, care uneori ne face sa ne simtim ca niste hamsteri in cusca in lipsa potecilor din padure, dar acum dupa o tura din asta ratata pana si alergatul pe banda incepe sa capete un sens. Si fetele noastre stiau ele ce stiau...

 

Alin.